De ce fructele congelate ar putea fi mai bune decât cele proaspete

De ce fructele congelate ar putea fi mai bune decât cele proaspete

Redactor Andreea Baluteanu

Ce poate fi mai savuros decât un pumn de zmeură sau o piersică bine coaptă și aromată? Aceleași fructe, dar congelate, par să spună ultimele cercetări științifice. Dacă până acum trăiam cu impresia că orice aliment proaspăt este indiscutabil superior celui pe care îl consumam de la frigider, specialiștii tind să ne contrazică.

Așa că ai toate motivele ca de acum încolo să nu mai eziți să mănânci fructele de pădure preferate în miez de iarnă și să vizitezi cu spor secțiunea de congelate din supermarket. Vezi mai jos de ce fructele congelate sunt considerate cea mai inteligentă alegere nutrițională pe care o poți face acum!

Fructele congelate, superioare celor proaspete? Ce spun nutriționiștii

Nu avem nevoie ca oamenii de știință să ne convingă de faptul că fructele sunt bune în dietă. Gustoase și sănătoase, ne dau o stare de bine și o senzație minunată de sațietate. Dar cercetătorii sunt cei care ne-au arătat că fructele ne oferă numeroase vitamine și minerale importante, susțin imunitatea, previn diverse forme de cancer, îmbunătățesc sănătatea și funcționarea tuturor organelor din corp, previn depresia și multe boli psihice și, per total, ne fac viața mult mai frumoasă. De la prăjituri delicioase la salate de fructe zemoase, sucuri și smoothie-uri care îți lasă gura apă și plăcinte divine, fructele sunt acele alimente gustoase care ne șterg orice supărare.

bol cu fructe congelate

Nu punem la îndoială faptul că a mânca un fruct proaspăt, aflat la punctul său maxim de coacere, când practic dă pe dinafară de bunătate, e cea mai bună decizie pe care o poți lua pentru sănătatea ta. Dar, în afara cazului în care ai la dispoziție o grădină plină cu fructe și legume crescute cu dragoste și grijă și culese cu știință deplină, exact atunci când trebuie, lucrurile pot sta un pic diferit.

În realitate, fructele pe care le cumperi de la supermarket în stare proaspătă sunt departe de acest tablou ideal. În primul rând, ele nu sunt culese la momentul coacerii, când au cea mai mare valoare nutrițională, pentru că astfel viața la raft le-ar fi drastic redusă. Fermierii preferă să le adune mai devreme, astfel încât fructele să reziste după ce sunt depozitate, transportate și apoi lăsate să lâncezească în supermarket până ce sunt alese de cumpărător, aduse acasă și apoi păstrate din nou la frigider până ce sunt consumate. Nu-i așa că scenariul diferă complet de cel de mai sus, cu imaginea ta mâncând pofticioasă un fruct copt?

Desigur că lucrurile stau puțin mai bine dacă vei cumpăra direct de la piață, de la producători sau de la „țărani”, deoarece aici elimini o etapă de producție. E cu putință chiar ca fructele culese de fermieri în acest punct să fie mai aproape de starea lor ideală. Dar, dacă nu le consumi în cel mult o zi sau două după ce le-ai cumpărat, nu vei mai beneficia de aceste avantaje.

De partea cealaltă, atunci când sunt congelate, fructele sunt culese la momentul oportun. Este eliminată grija față de timpul petrecut la raft, în depozit, în mijloacele de transport, iar fructul copt perfect e înghețat direct la temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius, în cele mai bune condiții pentru prezervarea calităților lor.

Mai mult, conform lui Ali Bouzari, autor al cărții Ingredient: Unveiling the Essential Elements of Food, tehnologiile actuale de congelare garantează că alimentele înghețate au cea mai ridicată valoare nutrițională comparativ cu toate celelalte metode de depozitare a fructelor.

Tot Bouzari a desfășurat și un studiu științific care atestă faptul că fructele congelate sunt mai bune decât cele proaspete. Având drept „subiecți” de cercetare 8 fructe și legume (porumb, morcovi, broccoli, spanac, mazăre, fasole verde, căpșune și afine), oamenii de știință au comparat concentrația a patru vitamine și au ajuns la concluzia că majoritatea prezentau niveluri mai ridicate sau aceleași în alimentele congelate decât în cele proaspete.

Un alt aspect de care trebuie să ții cont este faptul că fructele congelate sunt protejate și de eventualele boli. Astfel, Mary Ann Lila, director al Plants for Human Health Institute de la North Carolina State University, subliniază că înghețarea alimentelor nu numai că le păstrează intact conținutul de vitamine și minerale, dar apără și părțile lor componente de diverse afecțiuni pe care le-ar putea dezvolta atunci când sunt expuse mai mult timp la oxigen.

Astfel, să consumi fructe congelate, mai ales dacă nu mănânci fructele proaspete într-o zi sau două, e de fapt cea mai bună decizie pe care ai putea-o lua pentru sănătatea ta!

De ce să ții cont când mănânci fructe congelate

Scenariul despre care am vorbit mai sus este unul ideal, de aceea e bine să verifici cu atenție și fructele congelate. Ele sunt mai bune decât cele proaspete numai dacă sunt înghețate în cele mai bune condiții.

Iată la ce să fii atentă când cumperi fructe congelate de la supermarket!

Citește cu atenție lista de ingrediente. Ai fi surprinsă să afli că unele dintre fructele congelate conțin și zahăr adăugat. Evident, acestea nu sunt deloc o idee sănătoasă de gustare.

Examinează cu atenție punga. Fructele congelate ar trebui să fie tari, dure, nu moi, umede sau de consistența terciului. De asemenea, ar trebui să simți forma fructelor în mod individual. Dacă în pachet fructele par să fi fost înghețate într-o masă compactă, e foarte posibil să fi fost recongelate, caz în care nu ai nevoie de ele, deoarece și-au pierdut o mare parte din conținutul nutrițional.

Congelează fructele înapoi acasă dacă nu ai de gând să le consumi în câteva zile. Așază-le cât mai în spate în congelator și evită să deschizi prea des ușa, pentru a nu intra în contact cu aerul. „Blindează-le” cu niște cuburi de gheață, care le vor feri de diferențele de temperatură.

Nu le decongela la temperaturi ridicate. Cel mai bine e să le lași să se dezghețe la temperatura camerei. Dacă nu ai răbdare sau pregătești o prăjitură, pune-le la microunde la cea mai joasă opțiune de defrost.

Cum congelezi fructele pentru a le păstra intact conținutul nutriţional

Te-am convins să te apuci chiar tu să congelezi fructe? Ne bucurăm! Așa te vei asigura că toate fructele minunate ale verii îți umplu viața și în iarna cea grea!

Spală mai întâi fructele. Crede-ne, îți va fi mult mai greu să o faci după ce acestea sunt deja congelate.

Scoate sâmburii sau curăță-le de coajă. Nici nu vrei să îți imaginezi cât de greu e de consumat o banană congelată cu coajă cu tot.

Așază-le mai întâi pe o bucată de hârtie de copt și pune-le la congelator pentru 3-12 ore. Scoate-le apoi și pune-le la păstrat în pungi de tip ziplock.

Pune-le la congelator, cât mai ferite de aer. Evită să amesteci fructele și legume cu cărnurile.

Cât timp poți păstra fructele la congelator

Fie că le-ai congelat chiar tu sau le-ai cumpărat astfel, fructele pot sta bine-mersi în congelator și pentru un an, dar nu le consuma dacă au depășit deja doi ani de stat la rece.

În ceea ce privește durata în care le poți savura după ce le-ai scos de la congelator, aceasta nu ar trebui să depăşească 1-2 zile. Vei vedea că starea lor se înrăutățește vizibil în această perioadă. 

Ai toate motivele să te bucuri de cele mai bune smoothie-uri pe timp de iarnă! Nu mai ezita să cumperi fructe congelate, pentru că sunt la fel de bune precum cele proaspete! Ține cont de recomandările noastre și bucură-te de gustul desăvârșit!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai bune ceaiuri pentru subțierea sângelui
Cele mai bune ceaiuri pentru subțierea sângelui
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.