Cele mai bune medicamente pentru constipație

Cele mai bune medicamente pentru constipație

Dana Ungureanu

Constipația este o condiție medicală des întâlnită atât în rândul persoanelor adulte, cât și în rândul copiilor și adolescenților. Deși este o problemă gravă, care poate afecta starea generală de sănătate, această complicație destul de supărătoare nu este luată în serios de cele mai multe ori. Cauzele care pot duce la scăderea frecvenței scaunelor sunt numeroase, însă este important să se apeleze la cele mai bune metode de tratament, de la remedii naturiste până la medicamente pentru constipație.

femeie care sufera de constipatie

Constipația este evacuarea rară, cu dificultate, a conținutului intestinal. Frecvența scaunelor la o persoană sănătoasă poate varia de la trei pe zi până la trei pe săptămână. Problema apare când intervalul evacuărilor conținutului intestinal depășește trei zile sau când acestea au o consistență crescută, dură, iar eliminarea lor este însoțită de efort și de durere.

Unele persoane se confruntă ocazional cu această problemă, în timp ce altele au episoade dese de constipație. Cu toate acestea, dificultatea de a elimina conținutul intestinal nu este cauzată neapărat de o afecțiune, însă poate fi simptomul unei boli nedepistate, cum ar fi cancerul de colon.

Cea mai bună metodă împotriva constipației este prevenția, iar aceasta presupune adoptarea unui stil de viață echilibrat, bazat pe alimentație sănătoasă și mișcare.

Cauzele constipației la adulți

Această problemă supărătoare apare când numărul scaunelor scade sub trei pe săptămână, iar cauzele pot fi numeroase:

  • o dietă săracă în fibre, cum ar fi fructe, legume, cereale și derivate ale acestora; o alimentație bogată în grăsimi poate duce la constipație;
  • lipsa hidratarii, deoarece lichidele joacă un rol important în reglarea tranzitului intestinal; este recomandat consumul a cel puțin opt pahare de lichid pe zi (apă, sucuri naturale, ceaiuri sau supe);
  • un stil de viață sedentar;
  • administrarea de suplimente alimentare sau medicamente care pot încetini tranzitul intestinal, cum ar fi antidepresivele, suplimentele cu fier sau medicamentele pentru durere;
  • sindromul intestinului iritabil, afecțiune care încetinește tranzitul intestinal;
  • înaintarea în vârstă și încetinirea metabolismului;
  • boli sau disfuncții neurologice, endocrine (afecțiuni ale tiroidei) sau de natură metabolică;
  • boli ale colonului sau afecțiunile la nivelul aparatului digestiv.

Constipația nu este o afecțiune în sine, ci manifestarea unor probleme de sănătate legate de stilul de viață.

Simptomele constipației

  • Crampe;
  • Dureri abdominale;
  • Balonare;
  • Incontinență fecală;
  • Gaze, flatulență;
  • Indigestie;
  • Greață și/sau vărsături;
  • Dureri și/sau arsuri rectale;
  • Efort în timpul tranzitului intestinal;
  • Scăderea apetitului;
  • Stres;
  • Anxietate;
  • Lipsa de energie;
  • Pierderea în greutate.

Tratarea constipației la adulți

Această problemă poate fi tratată cu ajutorul unei alimentații adecvate, prin remedii naturiste, cu schimbări în stilul de viață sau cu medicamente pentru constipație.

femeie care ia medicamente pentru constipatie

Medicamente pentru constipație

În funcție de caz, medicul poate recomanda tratament cu laxative sau clisme, însă acestea pot fi administrate doar pe perioade scurte. Specialistul decide cine are nevoie de ele și care sunt cele mai potrivite pentru fiecare pacient în parte. Există o mulțime de pastile care ajută la ameliorarea constipației cronice.

Suplimente alimentare

Doctorul poate recomanda administrarea suplimentelor pe bază de fibre, care ajută la reglarea tranzitului intestinal, însă este indicat un consum ridicat de apă. În cazul unor persoane, această metodă de tratament poate provoca balonare și durere abdominală. De asemenea, medicul poate recomanda și suplimente care conțin calciu de policarbofil sau dextrină de grâu.

Medicamentele osmotice

În cazul în care suplimentele sau măsurile dietetice nu sunt suficiente pentru revenirea la un tranzit normal, medicul poate recomanda medicamente laxative, care pot fi eliberate în farmacii fără prescripție medicală. Laxativele osmotice cresc gradul de hidratare a scaunelor prin atragerea apei la nivel intestinal. Astfel, scaunul capătă o consistență normală. 

Pentru o bună eficacitate a tratamentului, este foarte important să se respecte dozele și durata administrării. Este important de reținut faptul că pot apărea dureri abdominale în primele zile, însă aceste cazuri sunt foarte rare.

Persoanele în vârstă și cele care suferă de insuficiență cardiacă și renală trebuie să consulte medicul înainte să înceapă acest tratament.

Nu este recomandat să se administreze mai mult de o doză în 24 de ore, deoarece poate cauza diferite probleme grave.

Trebuie consultat doctorul înainte de a administra acest tratament copiilor sau în următoarele situații:

  • adulți peste 55 de ani;
  • deshidratare;
  • boală de rinichi, blocaj intestinal, umflături sau iritații intestinale;
  • se urmează tratament care poate afecta funcționarea rinichilor.

Laxative stimulante

Dacă constipația este severă, iar alte medicamente au eșuat în tratarea acestei condiții, medicul poate recomanda diferite tratamente ce au efect stimulator. Acestea îmbunătățesc tranzitul intestinal, astfel încât evacuarea conținutului să se desfășoare normal. Discută cu doctorul de familie pentru a-ți recomanda cele mai bune laxative stimulante. Este important ca administrarea lor să fie făcută în mod regulat și în cantitățile prescrise, altfel există riscul să apară reacții adverse.

Tratamente cu efect balsamic

Acestea sunt recomandate persoanelor care nu au voie să facă mișcare, în special cele care au suferit recent o intervenție chirurgicală. Sunt foarte eficiente pentru a fi utilizate pe termen scurt, deoarece ele ajută la creșterea gradului de hidratare a scaunelor prin atragerea apei la nivel intestinal.

Pe lângă tratamentele sub formă de pilule, specialistul poate recomanda, de asemenea, supozitoare sau clisme.

supozitoare pentru constipatie

Supozitoarele sunt medicamente solide, mici, pe bază de glicerină, de cele mai multe ori sub formă de con, care se topesc la temperatura corpului.

Clismele sunt caracterizate prin introducerea lichidului direct în rect. Uneori se utilizează apă de la robinet, însă aceasta este amestecată cu fosfat de sodiu sau cu săpun. Fluidul ajută la eliminarea conținutului intestinal.

Pe lângă aceste două metode de tratament, doctorul poate oferi ca alternativă și o serie de medicamente ce pot fi administrate pe cale orală și care ajută la îmbunătățirea tranzitului intestinal. Este foarte important să se respecte cu strictețe dozele, deoarece cele mai multe dintre ele pot provoca efecte secundare, precum probleme musculare, diaree, gaze, dureri și crampe stomacale, greață sau vărsături.

Medicamentele care tratează constipația nu sunt recomandate femeilor însărcinate, deoarece pot duce la pierderea sarcinii. De asemenea, acestea pot crește cantitatea sângelui menstrual.

Există tratamente medicamentoase recomandate și în cazul persoanelor care se confruntă cu constipație cronică, însă ele trebuie administrate doar la recomandarea doctorului, deoarece pot avea efecte secundare grave.

Tratamente naturiste pentru constipație

Semințele de in sunt recomandate persoanelor care se confruntă cu această problemă supărătoare. Se pune o linguriță de semințe în apă și se lasă două sau trei ore la înmuiat, apoi se bea apa în care au stat. Fructele sunt și ele recomandate pentru tratarea și prevenirea constipației, iar printre cele mai eficiente sunt perele și papaya. De asemenea, semințele de floarea-soarelui, de in și susan, măcinate și amestecate, pot fi consumate ca atare pentru a ajuta la o bună funcționare a colonului și pentru a curăța intestinele. Nu în ultimul rând, uleiul de ricin are un efect purgativ eficient, iar spanacul poate fi un remediu eficient în tratarea cazurilor de constipație severă.

Desigur, este important să discuți cu medicul de familie înainte să începi orice tip de tratament, fie că este vorba de metode naturiste sau medicamentoase.

Foarte importante sunt și schimbările în stilul de viață. Astfel, persoanele care au episoade dese de constipație trebuie să consume foarte multe lichide și să facă mai multă mișcare. De asemenea, atunci când apare nevoia de defecare, aceasta nu trebuie ignorată. 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai sănătoase băuturi alcoolice
Cele mai sănătoase băuturi alcoolice
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.